STUDIU. România, țara cu cea mai puternică degradare a echilibrului dintre daunele plătite și primele brute subscrise. Am raportat cea mai mare rată a daunei pe segmentul auto

STUDIU. România, țara cu cea mai puternică degradare a echilibrului dintre daunele plătite și primele brute subscrise. Am raportat cea mai mare rată a daunei pe segmentul auto
România, țara cu cea mai puternică degradare a echilibrului dintre daunele plătite și primele brute subscrise / Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ
Publicat: 25/05/2020, 14:41
Actualizat: 26/05/2020, 09:10

În comparație cu 2018, anul trecut, România a fost țara cu cea mai puternică degradare a raportului dintre daunele plătite și primele brute subscrise, consemnându-se o creștere cu peste cinci puncte procentuale a valorii acestui indicator.

Potrivit concluziilor unui studiu care a analizat situaţia financiară din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE) în 2019, realizat de XPRIMM, la inițiativa Asociaţiei Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), piața de asigurări auto din țara noastră a raportat cea mai mare rată a daunei pe segmentul auto, peste 85%, atât pentru clasa RCA, cât și pentru CASCO.

De asemenea, anul trecut ne-am confruntat cu rate combinate care denotă pierderi financiare importante, și anume 116,6% pentru RCA, în creștere de la 111% în 2018, respectiv 122% pentru CASCO, în creștere de la 11,3% în 2018.

În 2019, la nivelul țărilor ECE, România a fost a patra piaţă de asigurări generale, din perspectiva volumului de subscrieri (primelor brute subscrise), cu o cotă de piaţă de 6,86% în regiune pe acest segment.

Defalcat, am ocupat locul al treilea pe segmentul CASCO, cu o cotă de piață de 8,92%, respectiv locul al treilea pe segmentul RCA, cu o cotă de piaţă de 9,50%.

„Din perspectiva raportului daune/prime brute subscrise, piețele de asigurări din Top 5 ECE (Europa Centrală și de Est) au rezultate inferioare celor din regiune.

România are cel mai slab rezultat la acest raport pentru ambele clase de asigurări auto – RCA și CASCO”, spun reprezentanții sursei citate.

Cele mai multe daune plătite pentru asigurări generale au fost pe segmentul auto

Conform rezultatelor studiului, cumulat, atât daunele plătite pe segmentul CASCO, cât și cele pe RCA au totalizat 85,45% din total daune plătite pentru asigurări generale în România, în 2019.

Defalcat, anul trecut, la nivel naţional, segmentul CASCO a raportat o rată de creștere peste media segmentului non-life, de 11,78%.

Conform rezultatelor studiului, ponderea acestui segment în portofoliul pieței a fost în ușoară creștere comparativ cu 2018, reprezentând 26,56% din primele brute subscrise pe segmentul asigurărilor non-life din România (21,1% din total piață).

Daunele plătite pe segmentul CASCO au reprezentat circa 30% din daunele plătite pentru asigurări generale în România în anul 2019, acestea fiind în creștere cu circa 20,5% faţă de 2018.

În ceea ce priveşte asigurările RCA, rata de creștere a acestora a fost sub media segmentului non-life, de 6,52%.

Ponderea RCA în portofoliul pieței româneşti a fost în ușoară scădere comparativ cu 2018, fiind de 45,68% din totalul primelor brute subscrise pe segmentul non-life (36,3% din total piață).

Daunele plătite anul trecut în România pe segmentul RCA au reprezentat aprox. 55,45% din daunele plătite pentru asigurări generale, fiind în creștere cu circa 14,8% faţă de 2018.

Motive pentru majorarea numărului daunelor apărute pe segmentul auto

General vorbind, conform rezultatelor studiului, printre motivele care au condus la apariția disproporționalității dintre daunele plătite și primele brute subscrise se regăsește și creşterea costului reparaţiilor auto.

Această tendință de dezechilibru a fost constată în mai multe dintre piețele de asigurări auto din regiune, dar la un nivel sensibil mai scăzut.

Potrivit specialiștilor, majorarea costului reparaţiilor auto s-ar datora unui trend determinat de complexitatea în creștere a mașinilor din noile generații, de efectele valutare etc.

Alte motive enumerate de experți în contextul de mai sus sunt îmbătrânirea parcului auto, cauzată de scăderea vânzărilor de mașini noi, dar și încheierea unui număr mare de polițe RCA pe termen scurt.

În particular, în România, accentuarea dezechilibrului dintre cheltuielile cu daunele și volumul subscrierilor este favorizată de încheierea unui număr mare de polițe RCA pe termen scurt și de o serie de caracteristici locale care permit escaladarea costurilor de reparații pe unele segmente.

Liniile auto – segment important pentru regiunea ECE

Segmentul auto rămâne cea mai importantă linie de afaceri pentru asigurătorii din Europa Centrală și de Est.

La nivel regional, acesta deține o cotă de peste 53% din primele brute subscrise.

Anul trecut, volumul subscrierilor pe clasele auto s-a ridicat la 14,21 miliarde euro, în creștere cu 5,76% față de 2018.

Această expunere pe segmentul auto vine însă și cu un preț. Mai exact, 62% din cheltuielile cu daunele pe segmentul asigurărilor generale în regiune provin de pe segmentul auto.

Studiul a fost realizat prin analiza datelor care provin de la autoritățile de supraveghere a asigurărilor și de la asociațiile profesionale ale asiguratorilor din piețele aparținând ECE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×